„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit pe Dinamo”

  • Publicat:
  • Actualizat:

„Mister” pentru cei mai tineri, „Procurorul” pentru colegii de generație și „domnul Dinu” pentru cei ce vor să-l copieze, Cornel Dinu rămâne același personaj savuros. În stilu-i caracteristic, administratorul-delegat al „câinilor”, care are inscripționat pe ușa biroului „Cornel Dinu. Atât!”, a acceptat să dialogheze cu ProSport despre vârstă, decepții, bucurii și momentele din carieră.

Domnule Dinu, sunteți în fața unei aniversări…
Nu! Eu nu aniversez nimic. Nașterea este un dar, însă este înșelător. Certă este doar moartea și se spune, neverificat, că urmează după ea o viață veșnică. Singurul lucru care îți este dat cu adevărat este să-ți faci datoria față de semenii tăi și să-ți iubești aproapele.

Cum vă simțiți la 60 de ani?
Deprimat și decepționat total. Pentru că și eu mi-am făcut vise după 1989. Am crezut în democrație și am vrut să sper că o să trăim decent, însă după atâția ani este vorba doar de haos și fărădelege. Se confirmă vorba Mareșalului: este o „paiațerie”!

Care sunt regretele dumneavoastră?
Mă doare când văd atâția bătrâni cerșetori și oameni amărâți și mai ales acest spectacol înfiorător al satului românesc când trec apele peste el. Sunt regretele mele la această vârstă.

Totuşi, cred că aÅ£i strâns şi foarte multe amintiri frumoase…
Da. Astea rămân la mine. Una dintre ele s-a petrecut în 1968, atunci când părinÅ£ii mei au fost aduşi de către generalul Staicu la Bucureşti. Atunci s-a reîntregit familia. Apoi fotbalul. Când m-am apucat am avut un vis. Am vrut să ajung la echipa naÅ£ională.

SunteÅ£i născut în acelaşi an cu Dinamo, o viaţă trăită în alb şi roşu. Cum ar fi fost viaÅ£a dumneavoastră fără această echipă?

Tatăl meu, când eram minor, a optat pentru Dinamo. A mers pe seriozitatea şi onoarea oamenilor. Traian Ionescu, Angelo Niculescu, persoane cu o educaÅ£ie extraordinară. Am primit şi eu de la ei acelaşi lucru. A fost o şcoală sănătoasă şi bună. Aici este o mare parte din viaÅ£a mea. Am învăţat să nu pretind şi să nu iau ceea ce nu mi se cuvine, iar dacă Å£i se dă ceva, atunci înseamnă că atât meriÅ£i.

Dinamo ar fi mers înainte și fără mine. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce mi-a oferit acest club
Cornel Dinu administrator-delegat Dinamo

Emoția imnului național nu poate fi comparată cu nimic. Este cel mai frumos sentiment
Cornel Dinu administrator-delegat Dinamo

Cartea favorită „Din psihologia poporului român” de Dumitru Drăghicescu
Filmul favorit „Papa Giovani al XXIII-lea”
Melodia favorită „Nu e nimeni pe stradă”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×